vineri, 11 aprilie 2008



Dragi cetăţeni,
O vorbă din popor spune că gura păcătosului adevăr grăieşte. Recent, fostul primar al Iaşului, Constantin Simirad, a scăpat porumbelul din gură: «Ca edil, am demonstrat că ştiu să administrez sărăcia». Culmea ironiei este că declaraţia lui Simirad a venit în momentul în care a fost nominalizat de către PSD Iaşi (citeşte Gheorghe Nichita) drept candidatul acestui partid la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean.
Aşadar, ştim de pe acum care va fi proiectul politic al candidatului PSD la şefia CJ: să administreze «sărăcia» judeţului Iaşi, la fel de bine cum a administrat sărăcia municipiului Iaşi. Cred că ieşenii s-au bucurat foarte mult auzind cuvintele fostului primar. Sunt convins că, de atîta bucurie, vor vota cu oricine la alegerile pentru Consiliul Judeţean, numai cu Simirad nu.
Intoarcerea lui Constantin Simirad în politică arată clar starea jalnică în care a ajuns PSD Iaşi. A miza la alegerile locale care se apropie pe un candidat care a înşelat încrederea ieşenilor, retrăgîndu-se din funcţia de primar după ce fusese ales pentru a treia oară în fruntea oraşului, denotă un dispreţ suveran la adresa electoratului din partea PSD.
Cel mai probabil, Simirad a ales să fugă de la Primăria Iaşi tocmai pentru că intuia că ultimul său mandat se va transforma într-un eşec usturător. Fostul primar administrase aşa de bine «sărăcia» oraşului timp de peste 10 ani încît ieşenii se săturaseră de atîta sărăcie. Si sigur se săturaseră şi de Constantin Simirad. Astfel încît fostul primar a preferat să se ascundă cîţiva ani în ambasada Romaniei din Cuba. Pe banii romanilor.
Eu sunt convins însă că ieşenii nu au uitat «marile» realizări ale ex-primarului Constantin Simirad. Lui îi datorăm, în mare parte, cele mai acute probleme ale Iaşului de astăzi. Traficul infernal, lipsa parcărilor, distrugerea spaţiilor verzi, poluarea oraşului, indiferenţa investitorilor veritabili faţă de oraşul nostru îşi au originea în lipsa de viziune a lui Simirad. E drept, cînd îţi propui să administrezi sărăcia nu poţi avea viziuni. Cel mult coşmaruri.
Acum, acelaşi politician lipsit de agendă politică are curajul să se prezinte din nou în faţa ieşenilor pentru a le cere votul. Are tupeu, domnul Simirad! Dar are şi orbul găinilor de vreme ce nu vede penibilul situaţiei. Oare cine ar mai avea încredere într-un politician care nu este specialist decît în sărăcie? Cu siguranţă, nu ieşenii. Decît dacă vor ca judeţul Iaşi să ajungă cel mai sărac ţinut din Romania. Dar nu-i cred chiar atît de masochişti!
In următorii ani, Romania va primi zeci de miliarde de euro pentru dezvoltarea mediului rural. Aceşti bani se vor da însă doar pe baza unor proiecte bine întocmite. A dovedit Constantin Simirad că ştie să gestioneze astfel de proiecte? Uitaţi-vă cum arată Iaşul şi veţi găsi foarte uşor răspunsul potrivit.
Aşa că, lăsaţi-ne în sărăcia noastră, domnule Simirad!

7 comentarii:

Anonim spunea...

Lasa ca te bate Simirad din nou, de-ti merg fulgii!

Anonim spunea...

Hotilor!!! Inmormantati Fortusul cu tot cu cei 1700 de angajati, plus familiile acestora, va infingeti botul si in Antibiotice, si vreti sa fiti alesi?
Blestematilor!! Sa va dea Dumnezeu dupa tot raul pe care l-ati facut, il faceti si probabil inca il veti mai face acestui neam!!!

Anonim spunea...

Deja ati lasat fapte in urma:uzine si fabrici sterse de pe harta Romaniei, dar in locul carora se inalta semete cartierele de vile ale lui Fenechiu,zone rezidentiale, etc.Astea sunt faptele pe care voi, liberalii le-ati lasat in urma.Nu va ajung? Noua,da.

Anonim spunea...

CHIAR ASA !MAI AVETI CURAJUL SA CANDIDATI LA CEVA ?CE ATI FACUT CONCRET? SE VEDE PE FATA IESENILOR PLICTISITI,STRESATI,SATUI DE MINCIUNILE VOASTRE IN CAMPANIE.NU MERITATI NIMIC !!!!!!!!!! "STATI LA LOCURILI VOASTRE "cum zicea academiciana elena.IN AFARA DE FAPTUL CA VA SCUIPATI UNUL PE ALTUL IN CAMPANIE SI APOI UITATI TOT CE ATI PROMIS,NU REALIZATI NIMIC.DOAR DISTRUGETI IASUL,ALCATUIND GRUPURI MAFIOTE CARE OMOARA SPATII VERZI SI SUFLETELE NOASTRE.MA REFER LA TOTI DIN TOATE PARTIDELE.RUSINE!!! POATE D-ZEU NU VA VA IERTA SI O SA VA DEA PE MASURA.ASTA VA DORESC!!!!!!!!!!!

Anonim spunea...

Dupa mine potipul...>ASA ari fost asa veti ramane niste mincinosi ....Vor mai veni la vot doar naiviisi cei neinformati sau poate cei mituiti .Dar nu ne mai mintiti cu nerusinare...CE ati facut pentruieseni ,de le cereti voturile?Ati fost parlamentar atatia ani sinuamauzit de Dv.Acum iarasi veniti cu promisiuni mincinoase pentru a va recastiga fotoliul si pentru a va umple buzunarele.Ce ati facut pt.NOI ?????Nu avem unde munci si cu ce ne creste copiii iar cand gasim de lucru ,ne umilim pentru salarii de mizerie si ne stau copii singuri in casa pppppt.ca muncim cate 12ore/zi sio ducem de pe o zi pe alta .Fereasca D-zeu sa ne imbolnavim....Aveti super salarii ,masini soferi,secretare,locuinte de lux ,tot confortul ,va faceti legi pt.voi si afacerile voastre,aveti cu toata familia asigurari medicale(chiar si in strainatate),sporuri ,facilitati ,ce va mai pasa de restul???RUSINE!!! Dar o sa va primiti rasplata in CER chiar daca nu o credeti...

Anonim spunea...

Ar trebui sa fii spanzurat nenorocitule.Mai vrei si 3 indemnizatii. RUSINE , PORC ORDINAR .Ai terminat la Negruzzi?Nu se vede .Acolo au fost oameni de onoare, nu banditi ca tine.

Anonim spunea...

Cata lume a furat el la BJATM cu actiunile... dar nimeni nu stie chestiile astea ca doar e sus acolo, sper sa mori sufocat de bani si totodata de cancerul ala.